Link copiat
Un tânăr de 18 ani din Chișinău, lovit de propriul BMW
Un tânăr a ajuns la spital, după ce ar fi fost strivit de automobilul său. Potrivit informațiilor, acesta a suferit o traumă la nivelul coloanei vertebrale.

Totul s-a produs în dimineața zilei de 30 iunie, în jurul orei 09:50, pe strada Tighina din centrul Capitalei, relatează pulsmedia.md.
Potrivit informațiilor preliminare, băiatul în vârstă de 18 ani efectua lucrări de reparație la automobilul său de marca BMW, când, din motive necunoscute, mașina a început să se deplaseze singură și l-a lovit. Acesta a fost prins între BMW și un alt automobil parcat din apropiere, marca Volkswagen.
Un martor a alertat imediat serviciul de urgență. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.