Link copiat
Moldovean condamnat la închisoare în România, prins la frontieră
Un bărbat de 38 de ani, cu dublă cetățenie, română și a R. Moldova, căutat de autoritățile române pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

Cazul a fost înregistrat pe 12 mai, în timpul formalităților de control la frontieră, transmite stiri.md.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare.
Potrivit autorităților române, acesta are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse despre care știa că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
După depistare, bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pentru aplicarea măsurilor legale.