theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 Mai 2025, 15:27
3 766
Copiază linkul
Link copiat

Trei suspecți, reținuți pentru răpirea unui bărbat din Vulcănești

Trei bărbați au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de implicare în răpirea unui bărbat de 49 de ani din raionul Vulcănești.

Trei suspecți, reținuți pentru răpirea unui bărbat din Vulcănești.
Trei suspecți, reținuți pentru răpirea unui bărbat din Vulcănești.

Potrivit investigațiilor demarate pe parcursul a șase luni, oamenii legii au constatat că suspecții sunt membri ai unei grupări infracționale din Găgăuzia, relatează rupor.md.

În vederea acumulării materialului probatoriu, cu suportul mascaților de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger”, polițiștii au descins cu 11 percheziții la domiciliile suspecților. Acolo au fost depistate și ridicate probe relevante cu privire la implicarea în săvârșirea infracțiunii, și anume mijlocul de transport folosit la răpirea victimei, două arme de vânătoare cu țeavă lisă fără acte de proveniență, mai multe cartușe, dispozitive artizanale destinate consumului de droguri, mijloace financiare în sumă de 1.550 de euro, telefoane mobile și cartele SIM.

Pe caz a fost inițiat un dosar penal. Pe numele celor trei suspecți a fost emise mandate de arest.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 10 la 13 ani.

Investigațiile continuă pentru identificarea și altor persoane implicate în comiterea infracțiunii. 

Oamenii legii menționează că victima a fost localizată, la moment aflându-se în afara oricărui pericol.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat