Moldova a extrădat Ucrainei un cetățean azer care comercializa dolari falși
Un cetățean azer, suspectat de comercializarea de dolari americani falși, a fost extrădat din Moldova în Ucraina. Bărbatul făcea parte dintr-o grupare criminală care producea bancnote false în Turcia și le livra în Ucraina.

Cetățeanul Azerbaidjanului este suspectat de distribuirea masivă a dolarilor falși, transmite mybusiness.md cu referire la unn.ua.
Suspectul vindea dolari falși prin oficii poștale și în timpul întâlnirilor personale, primind pentru aceștia între 50% și 60% din valoarea nominală.
Doar în vara anului 2021, el a vândut falsuri de peste 20.000 de dolari. Ulterior, a fugit în străinătate pentru a evita răspunderea, fiind declarat în căutare internațională.
După examinarea cererii procuraturii ucrainene, autoritățile din Moldova l-au predat autorităților din țara vecină. În prezent, instanța a dispus arestarea sa preventivă fără posibilitatea de a plăti cauțiune.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.