theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Mai 2026, 09:05
15 110
Copiază linkul
Link copiat

Un candidat independent și unul din PSRM au intrat în turul doi al alegerilor din Taraclia

Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar în orașul Taraclia.

Un candidat independent și unul din PSRM au intrat în turul doi al alegerilor din Taraclia.
Un candidat independent și unul din PSRM au intrat în turul doi al alegerilor din Taraclia.

Potrivit datelor CEC, la scrutin au participat 3.912 alegători, ceea ce reprezintă 33,31% din persoanele cu drept de vot, informează realitatea.md.

Niciun candidat nu a reușit să obțină majoritatea necesară, astfel că în Taraclia urmează să fie organizat turul doi de scrutin.

În fruntea clasamentului se află candidatul independent Alexandr Borimecicov, cu 31,01% din voturi, urmat de candidata Partidului Socialiștilor, Ecaterina Iacobceac, cu 28,45%. Cei doi se vor confrunta în turul doi.

Pe locul trei s-a clasat candidatul PAS, Andrei Lambru, cu 14,97% (579 de voturi), urmat de independentul Vasile Gaidarji, cu 12,13% (469 de voturi).

Alți candidați au obținut rezultate sub 6%: Natalia Vasilevscaia – 5,15% (199 de voturi), Nicolai Garanovschi – 4,29% (166 de voturi) și Oleg Cosîh, candidatul PDCM, cu 4,01% (155 de voturi).

CEC precizează că rezultatele sunt preliminare și urmează să fie confirmate oficial. Conform legislației, un candidat este declarat câștigător dacă obține majoritatea voturilor valabil exprimate; în caz contrar, se organizează turul doi între primii doi clasați.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat