Instanța a respins cererea lui Alexei Buzu împotriva lui Vasile Costiuc
Judecătoria Chișinău a respins cererea depusă de avocatul ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, împotriva liderului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.

Decizia instanței a fost pronunțată pe 27 noiembrie, dar poate fi contestată la o instanță superioară, relatează anticoruptie.md.
Casa în stil high-tech din satul Ratuș, care îi aparține ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a atras atenția liderului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. În septembrie 2023, Costiuc a publicat un videou, în care a arătat locuința, acuzând ministrul că trăiește într-o casă scumpă care nu ar fi fost inclusă în declarația sa de avere.
Ministrul a reacționat, declarând că informația este falsă. Tot atunci, Alexei Buzu a anunțat că va intenta un proces împotriva celor care au răspândit informații false și i-au afectat reputația, lucru pe care l-a făcut.
„Casa este declarată în declarația de avere și interese personale. Deoarece nu sunt proprietarul de facto al imobilului, iar dreptul de a locui în această casă a fost obținut pe baza unui acord verbal, unele date referitoare la adresă și numele proprietarului sunt ascunse în conformitate cu legislația în vigoare”, a explicat ministrul.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a confirmat că nu au fost comise nereguli. Potrivit inspectorului, „în perioada exercitării funcției publice (16.02.2023 – prezent), Alexei Buzu și membrii familiei sale nu au achiziționat bunuri imobile sau mobile care ar fi trebuit declarate”.
„Inspectorul de integritate a constatat conformitatea formei și conținutului declarației de avere și interese personale cu cazul raportat, deoarece Alexei Buzu nu era obligat să declare dreptul de proprietate asupra imobilului situat în XXXXX. El trebuia să declare doar dreptul de a locui, deoarece proprietatea asupra bunului aparține tatălui lui Alexei Buzu”, se arată în decizia ANI privind refuzul de a iniția o verificare.
Inspectorul de integritate nu a identificat diferențe semnificative între veniturile și cheltuielile ministrului Muncii și Protecției Sociale și ale membrilor familiei acestuia, precum și nicio neconcordanță între conținutul declarației de avere și interese și normele legale în vigoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.