Stoianoglo: Este important să asigurăm un control riguros al alegerilor în afara țării
Este important să asigurăm un control riguros al alegerilor din diasporă, atât în ce privește siguranța procesului, cât și, mai ales, corectitudinea numărării voturilor, a declarat unul dintre liderii Blocului politic „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo.

Potrivit acestuia, reprezentanții Blocului „Alternativa” au început deja selecția personalului pentru secțiile de vot din străinătate, cu scopul de a garanta un proces electoral corect și transparent, inclusiv pentru cetățenii din afara țării, transmite noi.md.
Alexandr Stoianoglo a menționat că erorile campaniilor trecute au fost analizate. Iar dacă opoziția este cu adevărat interesată de un rezultat care să reflecte voința reală a cetățenilor, din țară și de peste hotare, acțiunile trebuie coordonate. Inclusiv prin implicarea observatorilor internaționali.
„Alegerile nu sunt un teren pentru manipulări, ci testul maturității unui stat”, a declarat politicianul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.