Maia Sandu se lansează în campania prezidențială: Mama este mândră de mine, dar își face griji
Președintele țării, Maia Sandu, se va lansa astăzi, 22 august, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din toamnă.

Șefa statului va participa la ședința PAS pentru constituirea grupului de inițiativă care o va susține în cursa pentru un nou mandat de președinte al țării, relatează newtv.md.
Cu o zi înainte de a fi nominalizată în funcția de candidat PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu a lansat „Jurnal de campanie”.
„Echipa lucrează la evenimentul din 22 august, unde va fi creat grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor și desemnată candidatura la președinte. Pe mine părinții m-au învățat că valoarea unui om nu vine de la funcția pe care o are sau de la munca pe care o face, ci de la modul în care face această muncă, de la atitudinea pe care o are față de cei din jur, de la faptul dacă e un om cinstit. Și, da, mama este mândră de mine, dar își face și griji pentru mine", a menționat Maia Sandu în cadrul „Jurnalului de campanie".
Întrebată cum va combina activitatea de președinte cu cea de campanie electorală, Maia Sandu a spus că: „Legea nu îmi permite să degrevez din funcție, asta înseamnă că va trebui să continui să îmi îndeplinesc funcțiile de președinte și să reușesc să fac campanie”.
La întrebarea, de unde PAS va lua bani pentru campania electorală, Maia Sandu a spus că: „Ne bazăm pe contribuțiile oamenilor care ne susțin".