theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 Septembrie 2024, 20:00
24 941
Copiază linkul
Link copiat

Maia Sandu: Putem reîntregi țara în jumătate de an, un an sau doi

După ani de stagnare a procesului de negocieri, Republica Moldova are o oportunitate geopolitică pentru o reîntregire.

Maia Sandu: Putem reîntregi țara în jumătate de an, un an sau doi.
Maia Sandu: Putem reîntregi țara în jumătate de an, un an sau doi.

Șefa statului a explicat că cetățenii moldoveni din stânga Nistrului au încredere în instituțiile de drept constituționale, relatează newtv.md.

„Vedem cum se schimbă structura exporturilor, dacă acum 10 ani toate exporturile din regiunea transnistreană mergeau spre Est, astăzi mai mult decât pe malul drept, deci 75% merg în Uniunea Europeană. Deci interesele oamenilor sunt clare și atât pe malul drept, cât și pe malul stâng oamenii își doresc să trăiască în pace, își doresc să aibă locuri de muncă bine plătite", a explicat Maia Sandu.

Ea a subliniat că, indiferent de trupele ruse, care creează impedimente în procesul de reîntregire a țării, procesul poate avea loc în mod rapid.

„Putem să avem această oportunitate geopolitică de jumătate de an, într-un an sau în doi. Important este ca să fim gata. Vreau să repet aici că noi acceptăm doar soluționarea pașnică a acestei situații și vom face tot ce putem astăzi și ne vom pregăti pentru această oportunitate", a spus Maia Sandu.

Luna trecută, un reprezentant al administrației separatiste de la Tiraspol declara că frecventele alegeri din Republica Moldova blochează procesul de negocieri pentru soluționarea conflictului.

„Este puțin probabil ca alegerile actuale să fie o excepție. Partea moldovenească este, de asemenea, obișnuită să își folosească propriile procese electorale ca un alt pretext pentru a evita negocierile efective și pentru a amâna chiar și problemele sociale și umanitare acute. Din păcate, acest lucru este uneori reluat de unii participanți internaționali la procesul de negociere, încercând să explice inacțiunea negociatorilor moldoveni", a spus Vitali Ignatiev, conducătorul așa-zisului Minister al Afacerilor Externe de la Tiraspol.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat