Parlamentul urmează să adopte un Cod de Etică în urma scandalului provocat cu chatul „kenții”
Parlamentul R. Moldova urmează să adopte un Cod de Etică al deputaților. Inițiativa vine la scurt timp după scandalul provocat cu chatul „kenții”, în care au fost surprinși parlamentari PAS, discutând în timpul ședinței plenare.

„Îi recomand domnului Chiriac să discute cu colegii săi, acel vestit chat „kenții” în cadrul ședinței, unde doamna Roșca prezenta proiectul ce ține de prelungirea Vetting-ului, cineva, întreba care și câte sticle de băutura au. Deci să-l transmită să-l citească”, a declarat deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, citat de unimedia.info.
Amintim că mai mulți deputați ai partidului de guvernământ PAS au fost surprinși, în timpul ultimei ședințe plenare a Parlamentului din 2025, discutând într-un grup privat numit „kenții” despre alcool. Conversația a fost fotografiată de pe computerul deputatului PAS Maxim Potîrniche, iar imaginea a fost publicată pe rețelele sociale pe 29 decembrie 2025. Ulterior, participanții la chat și-au cerut scuze.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.