theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
16 Septembrie 2025, 14:34
48 984
Copiază linkul
Link copiat

Plahotniuc a publicat un mesaj electoral către cetățeni: Schimbarea e mai aproape decât credeți

Vladimir Plahotniuc, a publicat marți, 16 septembrie, un mesaj pe rețelele de socializare în care a făcut apel la cetățeni să participe la alegerile parlamentare și să reflecteze asupra rezultatelor guvernării PDM în perioada 2016–2019, comparativ cu actuala guvernare PAS.

Plahotniuc a publicat un mesaj electoral către cetățeni: Schimbarea e mai aproape decât credeți.
Plahotniuc a publicat un mesaj electoral către cetățeni: Schimbarea e mai aproape decât credeți.

„După patru ani de „vremuri bune”, cetățenii urmează să decidă viitorul țării. Moldovenii trebuie să aleagă dacă vor să trăiască la fel ca în ultimii patru ani sau vor într-adevăr să trăiască liber și în bunăstare”, a scris el, potrivit newtv.md.

Potrivit lui Plahotniuc, în timpul guvernării PDM, cetățenii se bucurau de ordine, siguranță, bunăstare, tarife reduse la resurse energetice și programe sociale importante, precum „O nouă viață”, „Un doctor pentru tine” și „Prima Casă”. De asemenea, el a amintit de proiecte de infrastructură și servicii publice, precum Ghișeul Unic și complexul „Arena Chișinău”.

„De la reforma administrativă, prin care guvernarea PDM a redus numărul de ministere de la 16 la nouă și economisirea a sute de milioane de lei anual, la tarife normale, foarte accesibile, la gaz și electricitate. De la politici sociale și medicale îndreptate în folosul și ajutorul oamenilor, până la majorări de salarii în medicină și educație. Oamenii țin minte toate aceste lucruri. Cum să uiți, de exemplu, că în acei ani noi am redus mult tarifele la resursele energetice, prețul la gaze ajungând în 2019 la 4,70 lei/m3, iar la electricitate la 1,60 lei/kw/h”, a adăugat el.

În mesajul său, fostul lider PDM a criticat dur actuala guvernare PAS, acuzând autoritățile de cenzură, represalii împotriva opoziției și utilizarea Poliției politice.

„Astăzi în Moldova se atestă o stare de cenzură, represalii și dictatură. Au fost închise televiziuni, au fost șantajați primarii și supuși presiunilor politicieni din opoziție, inclusiv la numeroși cetățeni simpli le-au fost deschise dosare penale din cauza poziției lor civice. Astăzi în Republica Moldova funcționează în mod obraznic și agresiv Poliția politică, iar frica cetățenilor de a-și spune părerea este la cel mai înalt nivel din toată perioada de după 1991. Iar asta înseamnă că orice abuz suplimentar făcut de PAS în viața politică, în această campanie electorală, poate fi scânteia care ar putea conduce la explozia colectivă a furiei în plan social”, a scris Plahotniuc, îndemnând cetățenii să voteze pentru schimbare.

El a mai afirmat că va reveni cu detalii despre cum intenționează să procedeze în această campanie electorală și a încurajat alegătorii să nu se teamă, promițând acțiuni „temeinice și de durată”.

„Când veți vota, stimați moldoveni, gândiți-vă în ce dezastru economic și social a ajuns Republica Moldova în ultimii ani, sub guvernarea PAS, și decideți pentru dumneavoastră dacă acest dezastru trebuie continuat sau trebuie oprit. Eu cred că trebuie oprit și dezastrul, și această guvernare incompetentă. Și înțeleg că majoritatea cetățenilor au ajuns deja și ei la această concluzie. Acesta e un semnal că schimbarea e aproape. Mult mai aproape decât credeți”, a subliniat el.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat