Partidul Comuniștilor este gata să adere la blocul de stânga, dar cu anumite condiții
Partidul Comuniștilor (PCRM), condus de Vladimir Voronin, a decis să adere la blocul electoral format din Partidul Socialiștilor (PSRM), Inima Moldovei și Viitorul Moldovei, dar cu anumite condiții.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de azi, 4 august, a Comitetului Central al PCRM, transmite deschide.md.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, comuniștii au atras atenția asupra faptului că ei au fost printre inițiatorii formării blocului partidelor de stânga.
„Componența actuală a blocului, înregistrată de Comisia Electorală Centrală (CEC), nu corespunde așteptărilor alegătorilor, care și-ar fi dorit ca din el să facă parte și PCRM, pentru a mobiliza cât mai eficient întregul potențial al electoratului de stânga și centru-stânga”, se arată într-un comunicat al partidului.
În acest context, PCRM a decis să transmită celor trei partide o propunere privind aderarea la blocul electoral.
„Comitetul Central a propus ca Blocul Electoral Patriotic să modifice Acordul de constituire a acestuia, prin includerea Partidului Comuniștilor ca unul dintre fondatori”, susțin comuniștii.
Totodată, aceștia au solicitat redenumirea blocului și modificarea simbolului electoral.
De menționat că, inițial, când a fost anunțată înființarea blocului stângii moldovenești, din el făceau parte patru formațiuni: PSRM, PCRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. Ulterior, însă, liderul PCRM, Vladimir Voronin, ar fi cerut pozițiile unu și patru pe listele electorale, solicitare refuzată de restul membrilor blocului. Ca rezultat, Voronin ar fi declarat că PCRM se retrage, iar Igor Dodon a menționat săptămâna trecută, după ce s-a dus la CEC împreună cu Tarlev și Vlah, că blocul se formează din trei partide: PSRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.