Apartamente, casă, terenuri și automobil: Ce avere are noul șef al PA, Marcel Dumbravan
Noul șef interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), Marcel Dumbravan, deține în proprietate două apartamente, o casă de locuit, două terenuri și un automobil de model Renault Megane Scenic din 2015. Informațiile se conțin în declarația pe venit pentru anul 2023, depusă de procuror la începutul anului trecut.

Astfel, potrivit declarației de avere și interese personale, în anul 2023, Marcel Dumbravan a obținut un venit obținut la locul de muncă de bază, Procuratura, în sumă totală de 446.825 de lei și deține active financiare în valoare de 120.000 de lei, transmite unimedia.info.
Bunuri imobile incluse de procuror în declarație:
1. Teren cu suprafața de 0,1017 ha, în valoare de 15.000 de lei, contract de donație din anul 2000;
2. Teren cu suprafața de 0,1244 ha, în valoare de 1.761 de lei, contract din anul 2017;
3. Apartament cu suprafața de 70,6 m.p., în valoare de 175.790 de lei, contract de vânzare-cumpărare din anul 2010;
4. Casă de locuit cu teren aferent cu suprafața de 23,3 m.p. și respectiv 0,08 ha, în valoare totală de 15.000 de lei, 1,0 cotă-parte, contract de donație din anul 2000;
5. Apartament cu suprafața de 33,4 m.p., în valoare de 85.341 de lei, contract de vânzare-cumpărare din anul 2016.
Totodată, Marcel Dumbravan a indicat și un autoturism de model Renault Megane Scenic (anul fabricației 2015) în valoare de 185.000 de lei, cumpărat în anul 2019.
Procurorul are și active financiare:
Cont curent sau echivalente cu soldul 75.021 de lei;
Cont curent sau echivalente cu soldul 47.421 de lei;
S.A. „Claritate” – 46 acțiuni.
Din ultimele informații publice, S.A. „Claritate” ar fi fost lichidată în 2024.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.