theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Februarie 2025, 11:25
7 799
Copiază linkul
Link copiat

Ioniță: Politicienii nu vin la putere ca să lupte cu corupția, ci pentru a o moderniza

Expertul economic Veaceslav Ioniță a reacționat la demisia șefei Procuraturii Anticorupție, considerând că autoritățile și-au atins scopul real al reformei și că lupta împotriva corupției în Moldova este folosită de mult timp ca un instrument de luptă politică.

Ioniță: Politicienii nu vin la putere ca să lupte cu corupția, ci pentru a o moderniza.
Ioniță: Politicienii nu vin la putere ca să lupte cu corupția, ci pentru a o moderniza.

Potrivit lui, prin demisia Veronicăi Dragalin autoritățile și-au atins scopul real al reformei care viza lichidarea procuraturilor specializate și crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), scrie noi.md.

„Într-un gest de mare sacrificiu, șefa Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova a decis să demisioneze. Bine, „a decis” e un termen generos – mai corect ar fi să spunem că i s-a explicat în ce direcție trebuie să se îndrepte. Oficial, s-a dorit o unificare a două procuraturi. Neoficial, s-a dorit eliminarea singurului om care mai încurca nițel fluxul natural al corupției – pentru că, să fim sinceri, în Moldova, corupția nu e o problemă, e o tradiție”, a scris Ioniță pe pagina sa de socializare.

Economistul consideră că lozinca luptei cu corupția în Republica Moldova s-a transformat de mult într-o simplă formă a luptei politice între noile guvernări și adversarii lor.

„De fapt, corupția la noi nu e nici măcar o simplă boală, e un stil de viață. Politicienii nu vin la putere ca să lupte cu ea, ci ca să-i facă upgrade. De fiecare dată când auzim de „măsuri anticorupție”, știm deja că urmează să fie o răfuială politică, fie un nou record de inventivitate în sifonarea banilor publici. 

Orice guvernare nouă vine pe valul speranței, promițând că va curăța sistemul. Și îl curăță, într-adevăr (…) de adversari politici. Cei de la putere primesc automat certificat de imunitate divină, iar cei din opoziție devin brusc niște infractori periculoși care trebuie să-și petreacă timpul rămas meditând la faptele lor prin instanțe controlate”, scrie Ioniță.

Demisia Veronicăi Drăgălin a fost văzută de el ca un sacrificiu pentru a opri lichidarea procuraturilor specializate, însă s-a îndoit că instituția condusă de ea își va păstra abordarea în investigarea cazurilor care nu ar conveni intereselor autorităților. 

„Șefa Procuraturii Anticorupție s-a sacrificat pentru a salva instituția. Dar stați liniștiți, nu va rămâne mult goală. În curând, va fi ocupată de cineva care înțelege mai bine regulile nescrise ale jocului. Și atunci, în sfârșit, vom avea o adevărată luptă anticorupție: una bine organizată, în familie”, a declarat economistul Veaceslav Ioniță.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat