Grosu: Extinderea UE este o investiție în securitatea întregului continent
Securitatea la Marea Neagră și în Balcani se decide și prin capacitatea noastră de a rămâne uniți, lucizi și curajoși în fața amenințărilor.

Mesajul a fost transmis astăzi, la București, de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Black Sea and Balkans Security Forum, organizat de New Strategy Center, transmite moldpres.md.
Speakerul Igor Grosu a participat la eveniment alături de omologul său Mircea Abrudean, Președintele Senatului României.
„Am vorbit despre realitatea în care se află Republica Moldova: un stat pașnic, dar supus zi de zi unui război hibrid dus de Federația Rusă. Vedem aceste atacuri prin dezinformare, tentative de corupere politică, cumpărare de voturi și încercări de a slăbi încrederea oamenilor în instituții și în viitorul țării”, a declarat Igor Grosu.
În acest context, oficialul a punctat că aderarea la Uniunea Europeană este cel mai important obiectiv de țară.
„Este modul prin care ne consolidăm instituțiile, economia, democrația și capacitatea de a ne apăra libertatea. Extinderea Uniunii Europene reprezintă o investiție în securitatea întregului continent și Republica Moldova este pregătită să contribuie la această securitate, nu doar să beneficieze de ea”, a subliniat președintele Parlamentului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită la București, acolo unde participă la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, care are loc în perioada 12–13 mai 2026.
![]()
![]()