Filat: Înainte de alegeri ziceau că totul va fi bine, iar acum deja nu sunt bani pentru profesori
Fostul premier, Vlad Filat, liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a făcut un comentariu referitor la situația cu majorarea salariilor la profesori.

„Îmi amintesc ce au spus acum o lună și jumătate la alegeri, că totul va fi bine”, a spus Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, transmite unimedia.info.
„Vom rezolva totul pentru profesori, pentru medici și așa mai departe, în același timp, mărind obraznic alocațiile pentru funcționari...
Da, înțeleg că, Curtea Constituțională (CC) trebuie să fie independentă, că trebuie să aibă siguranță financiară, imunitate etc, pentru a putea lua decizii legale.
Dar când toate acestea se întâmplă înainte de alegeri (parlamentare), cel mai probabil poate fi privit ca o mită a autorităților.
Desigur, este mai ușor să crești salariile a șase judecători ai CC decât pentru câteva zeci de mii de profesori”, a declarat Vlad Filat.
Politicianul a făcut și alte precizări cu referire la majorările salariale ale miniștrilor: „Și aceasta situație este incorectă. Să ne amintim cum au justificat creșterea salariilor miniștrilor pentru ca aceștia să fie eficienți. Au crescut salariul, dar unde este eficiența?”
Reamintim că sindicatele au cerut o creștere de 35% a salariilor profesorilor, în loc de creșterea planificată de 9%.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.