Dodon: Moldova este condusă de un singur om. Situația din țară este mai rea decât în timpul lui Plahotniuc
Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, consideră că „în prezent Moldova este condusă de o singură persoană, iar situația actuală din republică este mult mai rea decât în perioada lui Vladimir Plahotniuc”.

Într-un interviu pentru portalul românesc hotnews.ro, el a amintit că de atunci au trecut șase ani și că, făcând o comparație, nu este clar când statul a fost capturat mai mult: atunci sau acum, transmite infotag.md.
„Dacă întrebați cetățenii, mulți o să vă spună că situația este acum mult mai proastă. Pe atunci, chiar dacă erau probleme, exista o presă de opoziție, televiziuni, existau anumite echilibre. Acum, unii se ascund în spatele războiului din Ucraina pentru a introduce tirania în Republica Moldova. În trecut nu se lichidau partidele cum se lichidează acum și nu se distrugeau instituțiile în asemenea mod. Statul nu era concentrat în mâinile unei singure persoane. Vă aduceți aminte de instituția prezidențială? Începând cu 2016 și până în 2020 vă amintiți că timp de doi ani am fost suspendat din funcție pentru că mă opuneam unor legi adoptate de majoritatea parlamentară. Exista o oarecare balanță. În plus, partenerii occidentali interveneau. Când erau adoptate legi care contraveneau acquis-ului comunitar, Comisia de la Veneția emitea avize negative, iar noi colaboram cu ei pentru a remedia situația”, a remarcat fostul președinte.
Potrivit lui Dodon, „acum autoritățile din Moldova ignoră complet orice opinie externă și de aceea toate regulile sunt încălcate”.
El a salutat posibila revenire în țară a lui Plahotniuc (oligarhul fugar, reținut pe 22 iulie în Grecia), considerând că acesta va fi „un factor destabilizator important în următoarele două luni pentru actuala opoziție”.
„Pentru guvernare, această revenire nu este o veste bună. Faptul că este activ din nou și că acest caz este discutat public este benefic și pune presiune pe cei de la guvernare, care deja au probleme majore în domeniul economic, social, cu prețurile, și cu conflictele interne care stau să izbucnească. În următoarele luni vor fi mari tensiuni interne, iar apariția lui Plahotniuc pe scenă este încă un element care poate destabiliza inclusiv psihologic conducerea actuală și asta este un lucru bun”, crede politicianul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.