Ceban: PAS pregătește un proiect de lege care permite suspendarea activității primarilor
Majoritatea PAS pregătește un proiect de lege care permite suspendarea activității primarilor.

Despre aceasta a anunțat edilul Capitalei, Ion Ceban, după ce a examinat pe site-ul Parlamentului un proiect ce vizează modificări la Codul de organizare și funcționare a Legislativului.
„Proiect de lege ascuns de PAS pentru lichidarea primarilor. Dragi primari, pe lângă faptul că urmează să lichideze 600 de primării, guvernarea galbenă va demite primari după bunul lor plac, prin decizie de Parlament”, a declarat Ion Ceban, transmite newtv.md.
Primarul a lansat și un apel către reprezentanții opoziției și către aleșii locali să se mobilizeze împotriva acestor inițiative, pe care le consideră o amenințare la adresa autonomiei locale.
Potrivit documentului publicat pe pagina parlamentului, la Regulament se adaugă articolul 171 ”Suspendarea activității autorităților administrației publice locale”.
În proiect se precizează că activitatea autorităților locale poate fi suspendată de Parlament în cazul încălcării intenționate a Constituției sau legislației, precum și dacă acțiunile acestora amenință integritatea teritorială, securitatea națională sau ordinea publică.
Totodată, constatarea unor astfel de încălcări trebuie realizată de instanțele administrative. Ulterior, materialele sunt transmise Guvernului, care ia măsuri și se adresează Parlamentului cu propunerea de suspendare a mandatului. Decizia finală o ia Parlamentul, iar apoi materialele sunt înaintate Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea alegerilor anticipate.
Consultările pe marginea proiectului sunt programate pentru 23 martie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.