Scandal la Roșcani și satele învecinate din cauza înhumării porcilor cu pestă porcină africană
Cadavrele celor 65.000 de porci de la ferma din Roșcani, unde a fost confirmat un focar de pestă porcină, vor fi înhumate la marginea localității, în vecinătatea satelor Calfa și Calfa Nouă. Decizia a stârnit nemulțumirea localnicilor.

Oamenii afirmă că, pe lângă mirosul insuportabil provenit de la fermele din apropiere și de la râul Bâc, acum vor trebui să suporte și mirosul provenit de la cadavrele animalelor, transmite noi.md, citând moldova1.md.
„De ce gospodarul din Roșcani nu-și asumă din partea lui să-și pună mizeria asta în satul lui, de ce o pune la noi”, se întreabă oamenii.
„Împrejur numai ferme, miros urât. Dacă îngroapă și cadavrele acestea o să fie cimitir de porci tot la noi în sat”. „Avem copii și vrem să trăim într-un mediu sănătos”, au declarat localnicii.
De cealaltă parte, specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) dau asigurări că porcii vor fi înhumați cu respectarea normelor și că oamenii nu vor simți mirosul de leșuri.
„Sunt îngropate la o adâncime de șase metri unde se pune un strat de paie cu clorură de var, apoi sunt depozitate cadavrele, la un metru și jumătate de la suprafață, se acoperă cu pământ și asta este toată procedura. Alt loc destinat și care să asigure cerințele nu este, în rest sunt terenuri private”, a explicat Ion Dascăl, șef adjunct ANSA Cimișlia.
De la confirmarea prezenței pestei porcine la ferma de la Roșcani, peste 2.000 de porci au fost sacrificați. Specialiștii atenționează că riscul apariției unor noi focare persistă, așa că zona rămâne sub restricții stricte pentru o perioadă de 90 de zile.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.