O femeie, amendată pentru că a încercat să transmită unui deținut trei monede în valoare de 11 lei
Judecătoria Orhei a amendat o femeie din raionul Rezina cu 1.250 de lei pentru tentativa de a transmite soțului său, aflat în Penitenciarul nr. 17, trei monede în valoare totală de 11 lei.

Despre aceasta informează Rezina în Obiectiv, citând o decizie judecătorească, transmite rupor.md.
Cazul s-a produs la 16 martie, când femeia a încercat să transmită un colet cu provizii unui condamnat aflat în detenție. În timpul controlului efectuat de angajații penitenciarului, în colet au fost găsite trei monede – două de 5 lei și una de 1 leu.
În fața instanței, femeia a declarat că nu ar fi avut intenția de a transmite bani persoanei deținute și că monedele ar fi rămas într-o haină purtată anterior de soțul ei. Ea a afirmat că a observat existența banilor abia la penitenciar. Instanța a respins însă explicația privind lipsa intenției, reținând că femeia a semnat documentele necesare expedierii coletului, declarând că acesta nu conține obiecte interzise.
Instanța a calificat fapta drept tentativă de transmitere a obiectelor interzise unei persoane aflate în instituție penitenciară.
Ținând cont de circumstanțele cazului, de valoarea redusă a sumei depistate și de recunoașterea vinei, instanța a decis aplicarea unei sancțiuni sub limita minimă prevăzută de lege
Totodată, cele trei monede au fost confiscate în folosul statului.