Link copiat
A dispărut în drum spre liceu: O fată se 16 ani din Cupcin, căutată de rude și Poliție
Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru localizarea unei adolescente de 16 ani din orașul Cupcini, care a plecat de acasă spre o instituție de învățământ din Edineț și până în prezent locul aflării acesteia nu este cunoscut.

Potrivit informațiilor, minora urma să se deplaseze la liceul unde își face studiile, însă nu a ajuns la ore și nu a mai revenit acasă, scrie unimedia.info.
Semnalmentele fetei dispărute: înălțime – aproximativ 165 cm; constituție – medie; păr – deschis la culoare; ochi – albaștri.
În momentul dispariției, fata era îmbrăcată cu un pulover alb, pantaloni negri și adidași gri. Toți cei care dețin informații despre posibila locație a minorei sunt rugați să anunțe imediat Poliția la numerele de telefon 060301702 sau 112.