Un administrator de firmă, recunoscut vinovat pentru insolvabilitate intenționată
Procuratura municipiului Chișinău anunță pronunțarea unei sentințe într-un dosar penal în care un administrator în vârstă de 39 de ani, unic fondator al unei întreprinderi comerciale, a fost găsit vinovat de provocarea intenționată a falimentului.

În perioada 2015–2018, inculpatul a întreprins acțiuni deliberate care au dus la diminuarea capacității de plată a întreprinderii, prin extragerea nejustificată a mijloacelor bănești și înstrăinarea activelor societății. Drept urmare, în anul 2019 a fost intentată procedura de insolvabilitate, iar compania a fost dizolvată, transmite noi.md.
Conform sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, deși inculpatul a fost liberat de răspundere penală din motivul expirării termenului de prescripție, instanța a admis integral acțiunea civilă înaintată de Serviciul Fiscal de Stat, dispunând încasarea sumei de 606.525, 67 lei în beneficiul bugetului public național, reprezentând prejudiciul cauzat de acțiunile frauduloase ale inculpatului.
Inculpatul a pledat nevinovat. Sentința este cu drept de apel, iar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței.
Procuratura subliniază că asemenea acțiuni ilegale subminează încrederea în mediul de afaceri și afectează echitatea fiscală, iar combaterea fraudelor economice rămâne o prioritate constantă pentru instituțiile de drept.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.