theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
23 Mai 2025, 19:51
19 232
Copiază linkul
Link copiat

Noile reguli privind testarea tehnică a automobilelor intră în vigoare la 1 iunie

Testarea tehnică va trebui efectuată o dată la doi ani în cazul automobilelor personale mai noi de zece ani, iar pentru autocare, taxiuri, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase, vehiculele fiind și ele mai noi de zece ani, testarea tehnică se va face o dată pe an, și nu o dată la șase luni cum e în prezent.

Noile reguli privind testarea tehnică a automobilelor intră în vigoare la 1 iunie.
Noile reguli privind testarea tehnică a automobilelor intră în vigoare la 1 iunie.

În cazul motocicletelor și remorcilor până la 750 de kilograme, inspecția se va efectua o dată la doi ani, față de testarea anuală obligatorie în prezent. Noile prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 iunie, transmite ipn.md.

Extinderea periodicității este prevăzută în noul Regulament cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere, aprobat la finalul lunii decembrie de Guvern, care, potrivit Ministerului de profil, vine să alinieze legislația națională la cea europeană.

Suplimentar, regulamentul introduce un sistem de clasificare a deficiențelor tehnice, care permite aplicarea unor măsuri diferențiate, în funcție de gravitatea lor.

Pentru vehiculele cu deficiențe minore va fi emis certificatul de inspecție. Dacă sunt identificate deficiențe majore, proprietarii vor avea posibilitatea să le remedieze în 30 de zile. În cazul deficiențelor periculoase, vehiculele nu vor fi admise la exploatare până la remedierea problemelor și efectuarea unei inspecții noi, se precizează în răspunsul Ministerul Infrastructurii.

Din 1 februarie, a fost simplificat procesul de identificare a vehiculului. Nu mai este obligatorie  prezentarea procurii sau a buletinului în original. Prin intermediul sistemului Autotest, datele sunt verificate automat, prin interconectare cu alte sisteme informaționale.

Expertul pentru activitatea de inspecție tehnică verifică, prin sistemul Autotest datele de identificare a vehiculului, datele de identificare a proprietarului vehiculului sau, după caz, a conducătorului auto, precum și datele privind plata taxei pentru folosirea drumurilor. La fel, va fi verificată valabilitatea poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto RCA (internă).

Pentru efectuarea inspecției tehnice periodice, proprietarul vehiculului sau, după caz, conducătorul auto se prezintă la stația de inspecție tehnică periodică, autorizată de Agenția Națională Transport Auto, identificându-se cu buletinul de identitate sau, după caz, cu permisul de conducere, pe suport de hârtie sau în format electronic.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat