theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
7 Aprilie 2025, 20:51
6 304
Copiază linkul
Link copiat

Președintele Oficiului Teritorial Căușeni al fostului Partid Şor va compărea pe banca acuzaților

Procuratura Anticorupție (PA) anunță luni, 7 aprilie, că a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a președintelui Oficiului Teritorial Căușeni al fostului Partid Şor.

Președintele Oficiului Teritorial Căușeni al fostului Partid Şor va compărea pe banca acuzaților.
Președintele Oficiului Teritorial Căușeni al fostului Partid Şor va compărea pe banca acuzaților.

Președintele Oficiului Teritorial Căușeni al fostului Partid Şor este acuzat de complicitatea la acceptarea finanțării ilegale a formațiunii politice din partea „unui grup criminal organizat”, transmite zdg.md.

Cauza penală a fost disjunsă în 2024 de către PA din cauza penală de bază pornită în anul 2022 în care se continuă investigațiile „pentru a stabili întreg cercul de persoane vinovate în comiterea infracțiunilor de complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Şor din partea unui grup criminal organizat”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

„Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada iulie  – octombrie 2022, atunci când activa în calitate de președinte al organizației teritoriale Căușeni a Partidului Şor, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul respectiv era finanțat de un grup criminal organizat.

Astfel, în perioada menționată, în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinții, trezorierul și curierii responsabili de transportul fondurilor, figurantul ar fi contribuit la acceptarea finanțării ilicite, oferind indicații, informații și resurse pentru sprijinirea activităților partidului în scopul transportării și remunerării persoanelor participante la protestele organizate de către Partidul Șor.

În asemenea circumstanțe, învinuitul ar fi acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de peste 1.582.000 de lei, provenite de la grupul criminal organizat. Această finanțare ar fi fost folosită pentru activitățile partidului, cu scopul de a promova interesele politice ale acestuia și de a obține puterea în stat prin mijloace ilegale”, se spune în comunicatul Procuraturii.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57.500 la 92.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani. 

În cadrul urmăririi penale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitului în valoare de aproximativ 400.000 de lei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat