Percheziții la 12 persoane din sudul țării: Polițiștii au ridicate cartușe, arme și grenade
Mai multe persoane bănuite de deținerea ilegală a armelor și munițiilor în zona de sud a țării, precum și alte obiecte folosite la acțiuni de braconaj, au fost documentate de polițiștii și procurorii din Taraclia pe parcursul lunii martie.

Potrivit Poliției Naționale, percheziții au avut loc la 12 persoane, scrie rupor.md.
„În timpul perchezițiilor, la domiciliile a 12 persoane cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, dar și în alte încăperi, polițiștii au depistat și ridicat peste 200 de cartușe de diferit calibru, 10 pistoale cu gaz și pneumatice, 23 de arme lungi pneumatice și cu țeavă de diferite modele, două grenade RGD- 5 și RGD- 33, o mină POMZ 2, dar și 672 de proiectile pentru armǎ pneumatică, toate deținute ilegal și fără acte permisive.
De asemenea au fost depistate zeci de încălcări la deținerea și păstrarea a cinci arme de vânătoare deținute legal, acestea fiind păstrate necorespunzător”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.
Oamenii legii spun că bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni. Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt și alte persoane implicate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.