Nemerenco, despre creșterea salariilor angajaților medicali: Noi ne întindem atât cât ne permite plapuma
Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, le-a sugerat sindicatelor din sănătate să înceteze să facă politică, în contextul în care, recent, sindicatele din sănătate au solicitat mărirea salariilor angajaţilor din sistemul medical cu 30%, nu cu 15%, aşa cum au aprobat autorităţile.

Potrivit ministrei, în ultimii ani, lucrătorii medicali au beneficiat de mai multe majorări, iar creşterile salariale sunt „atât cât permite creşterea bugetului de stat”, scrie newtv.md.
„Vreau să invit sindicatele să înceteze să facă politică şi să susţină toate iniţiativele care sunt bune pentru oameni. Din câte cunoaşteţi, a fost prezentat proiectul Fondului de Asigurări Obligatorii Medicale deja în Parlament, votat în prima lectură şi majorarea de buget este de 13,8%. Deci noi ne întindem atât cât ne permite plapuma, dacă se fac majorări de 35%, 50%, 100%, trebuie să tăiem din serviciile medicale acordate populaţiei şi niciun Guvern din lume nu face aşa ceva”, a precizat ministra.
În acest context, Ala Nemerenco a mai subliniat că pe parcursul ultimilor ani, salariile angajaţilor din sistemul medical au fost majorate de mai multe ori.
Precizăm că sindicatele din sănătate solicită o mărire a salariilor cu 30%, potrivit acestora, majorările de 15% anunţate de autorităţi, nu sunt suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile. În acest sens, sindicatele au precizat că au înaintat noi propuneri comisiilor parlamentare de profil, pentru a revedea majorările incluse în proiectul bugetului pentru anul viitor, care deja a fost votat în prima lectură.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.