Moldova nu poate achiziționa un sistem de apărare antiaeriană complet fără sprijin extern
O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Potrivit acestuia, autoritățile întreprind măsuri pentru a consolida sistemul de apărare, însă fără sprijinul financiar al partenerilor externi, Republica Moldova nu poate achiziționa un sistem complet de apărare antiaeriană, notează noi.md.
„Republica Moldova a început să-și crească capacitatea de apărare și corespunzător, a început cu creșterea capacității de apărare pentru acele mijloace aeriene care sunt cele mai periculoase, rachete balistice, rachete de croazieră, avioanele, alte tipuri de bombă și muniții. La următoarea etapă trebuie să investim în mijloace de detectare și de apărare antiaeriană împotriva acestor tipuri de aparate zburătoare mai puțin periculoase” a declarat Dorin Recean.
În contextul depistării mai multor drone pe teritoriul țării, Recean a explicat că acestea sunt aparate care nu transportă explozibil, ci însoțesc dronele de atac, cum ar fi Shahed, cu scopul de a induce în eroare sistemele de apărare antiaeriană.
„Aceste drone care cad din eroare pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt periculoase din perspectiva faptului că ar putea exploda, sunt periculoase pentru că dacă cad peste o casă sau lovesc un om ar putea să-l traumeze”, a punctat șeful Executivului.
Amintim că, o dronă a fost depistată ieri în sectorul Ciocana din Capitală, iar săptămâna trecută, alte trei aparate de zbor au fost găsite de teritoriul Republicii Moldova, în satul Fârlădeni, raionul Căușeni, în preajma satului Borosenii Noi, raionul Râșcani și în Coșernița, raionul Criuleni.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.