Amenzi de peste 16.000 de lei, aplicate de inspectorii de mediu
Inspectorii de mediu din raionul Glodeni au intensificat controalele în teritoriu, desfășurând pe parcursul ultimei săptămâni mai multe razii menite să prevină și să combată încălcările legislației de mediu.

În urma verificărilor, autoritățile au depistat mai multe nereguli, printre care salubrizarea necorespunzătoare, transportarea ilegală a masei lemnoase, incendierea deșeurilor și a resturilor vegetale, dar și tăieri ilicite de arbori. Pentru abaterile constatate, inspectorii au întocmit procese-verbale contravenționale și au aplicat amenzi în valoare totală de 16.500 de lei, transmite noi.md.
Pe lângă sancțiuni, inspectorii au desfășurat și acțiuni de informare, explicând populației riscurile acestor practici asupra mediului și reamintind interdicția strictă privind arderea deșeurilor vegetale.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea poluării și asigurarea unui mediu sănătos pentru cetățeni. Totodată, instituția îndeamnă populația să respecte legislația în vigoare și să contribuie activ la protejarea naturii.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.