Un cetățean al Rusiei și doi complici, reținuți într-un caz de furt a 12 milioane de lei în Capitală
Angajații Inspectoratului General al Poliției și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează activitatea a trei persoane suspectate de fraudă și furt în proporții deosebit de mari.

Suma totală a prejudiciului în cadrul celor două dosare penale deschise depășește 12 milioane de lei, transmite rupor.md.
Printre persoanele vizate în dosar se află un cetățean al Federației Ruse, în vârstă de 49 de ani, și doi locuitori ai Chișinăului, un bărbat de 29 de ani și o femeie de 33 de ani.
Potrivit materialelor cauzei, cetățeanul rus, care ocupa funcția de administrator al unei companii imobiliare din Chișinău, a profitat de faptul că fondatorul și proprietarul firmei, totodată deținătorul unei clădiri scumpe din Capitală, se afla peste hotare. Având procură pentru administrarea afacerii, administratorul ar fi însușit ilegal aproximativ patru milioane de lei din conturile companiei.
Ulterior, conform datelor anchetei, administratorul ar fi atras doi complici cu scopul de a pune mâna și pe clădirea însăși, a cărei valoare estimată depășește 8.000.000 de lei. În acest scop, suspecții ar fi operat modificări în actele de proprietate asupra imobilului.
Cu sprijinul subunității speciale Brigăzii Fulger, au fost efectuate șase percheziții în locuințele, birourile și automobilele persoanelor vizate în dosar. În timpul acțiunilor au fost ridicate note de mână, suporturi electronice de informație, telefoane mobile, precum și contracte și chitanțe relevante pentru anchetă.
Doi dintre suspecți, cetățeanul rus și bărbatul de 29 de ani din Republica Moldova, au fost reținuți pentru 72 de ore. Femeia este cercetată în calitate de suspectă, dar se află în libertate.
Conform legislației în vigoare, persoanele implicate riscă între 8 și 15 ani de închisoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.