Șeful Biroului Vamal Centru, suspectat de luare de mită, a fost adus în instanță
Șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, prins acum două zile cu o mită de 40.000 de dolari, a fost adus la Judecătoria Bălți.

Imaginile de la fața locului sunt publicate de presa locală.
Gorea este vizat într-un dosar de corupție, însă a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor privind recunoașterea vinovăției sau motivul pentru care a luat bani, relatează unimedia.info.
Totodată, oficialului i s-a adresat întrebarea dacă nu cumva este o „răzbunare a domnului Recean”. „Întrebați-l pe el”, a răspuns acesta.
Reamintim că, recent CNA i-a reținut pe șeful Biroului Vamal Centru, șeful Postului Vamal Intern din Căușeni și un broker vamal într-un dosar de corupție. Aceștia sunt investigați pentru corupere pasivă săvârșită în circumstanțe agravante.
Potrivit datelor CNA, șeful Biroului Centru și brokerul ar fi cerut și primit peste 40.000 de dolari în mai multe tranșe. Banii erau oferiți pentru facilitarea tranzitului mărfurilor la frontieră și evitarea depistării mai multor încălcări ale legislației vamale. Mărfurile erau destinate în special regiunii transnistrene a Republicii Moldova.
În urma perchezițiilor efectuate, de la suspecți au fost ridicate mai multe telefoane mobile, iar suma totală a mijloacelor bănești depistate în diferite valute este de aproximativ 1,1 milioane de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.