Filat, despre desființarea Universității de Educație Fizică și Sport: O decizie iresponsabilă
Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a transmis recent felicitări sportivilor, antrenorilor, medicilor și părinților pentru realizările lor deosebite la Jocurile Olimpice.

Cu toate acestea, Vlad Filat nu s-a limitat la felicitări, ci a ridicat o problemă legată de infrastructura sportivă din Moldova. În special, a criticat decizia actualelor autorități de a lichida Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport (USESF), instituție care, în opinia sa, a jucat un rol important în pregătirea sportivilor moldoveni, relatează noi.md.
„Revenind la Jocurile Olimpice și la sport în general, trebuie să înțelegem că pentru a avea performanță pe viitor e nevoie să investim atitudine și resurse în sportivii noștri, dar și în infrastructura sportivă permanent. Un rol important în rezultatele obținute pe parcursul timpului de sportul moldovenesc, iar acum de toți cei 26 de sportivi care ne-au reprezentat la Jocurile Olimpice îl are USEFS, universitate lichidată într-o manieră iresponsabilă de actuala guvernare,” a precizat Filat.
În acest sens, Filat a făcut un apel direct către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care a cerut refacerea acestei universități.
„Dincolo de fotografii, premii binemeritate din bugetul statului și imagine pe seama olimpicilor noștri, eu îi solicit Maiei Sandu să le redea sportivilor și sportului Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport! Asta ar reprezenta o atitudine sinceră și dreaptă față de trecutul, prezentul și viitorul sportului moldovenesc,” a subliniat Filat.
Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport a fost absorbită de Universitatea de Stat din Moldova. Proiectul corespunzător a fost aprobat de cabinetul de miniștri în ședința de guvern din 27 decembrie 2023, la propunerea ministrului Educației, Dan Perciun.