Deputat PAS: Este un mit că roșiile moldovenești sunt cele mai gustoase
La postul de televiziune N4 a izbucnit o discuție despre diferențele de calitate dintre produsele moldovenești și cele fabricate în țările Uniunii Europene.

Opiniile deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și ale Partidului Democrația Acasă s-au împărțit.
„Este mai bună carnea moldovenească decât cea din UE? Eu am gustat carne și produse de origine vegetală din UE și nu am rămas deloc impresionat, cu toate că, acele produse îndeplinesc anumite standarde”, a întrebat moderatorul emisiunii de la postul N4.
Deputatul Partidului Democrația Acasă și fermierul Sergiu Stefanco a menționat că diferențe de gust există, dar multe depind de preferințele personale.
„Îmi aduc aminte anul 2008, când am avut ocazia să fac studiile în SUA, iar prima mea impresie când am mers la cantină și am luat o bucată de pâine a fost că aspectul gustativ era total diferit. Depinde de la om la om. Nu poți să să spui că nu este o calitate bună”, a explicat el.
Stefanco a amintit și un caz din Irak, unde un localnic a vorbit cu entuziasm despre merele moldovenești.
„Sunt avantaje pe care noi trebuie să le folosim, dar omul când merge la magazin, el se uită la preț”, a subliniat deputatul.
La rândul său, reprezentantul Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) Alexandru Trubcă a declarat că nu vede o diferență mare între gustul produselor moldovenești și al celor din UE.
„Într-adevăr, sunt anumite soiuri de roșii și castraveți care au un gust diferit de ceea cu ce suntem noi deprinși. Dar, eu am călătorit destul de mult prin Europa, am mâncat legume în multe state și pot să vă spun că nu există o diferență mare față de cele din Moldova. La nivel de carne în general nu cred că nu există mare diferențe”, a afirmat deputatul.
El a accentuat că discuțiile despre „cele mai gustoase roșii din lume” din Moldova sunt doar un mit.
„Nu e asta un subiect de discuție, acesta e un mit că roșiile noastre sunt cele mai gustoase. Da, sunt foarte gustoase și ar fi bine să avem cât mai multe, măcar pentru piața internă”, a concluzionat Trubcă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.