Ciochină acuză autoritățile după anularea rezultatelor la alegeri: Ei vor să-mi dea 50 de ani de pușcărie?
Nicanor Ciochină a lansat amenințări și acuzații la adresa autorităților după anularea alegerilor din Boldurești. În același timp, el a folosit un limbaj vulgar.

Nicanor Ciochină a lansat mai multe acuzații la adresa Guvernului, dar și a șefului Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cerneuțanu, folosind un limbaj vulgar, după ce instanța a declarat nevalabile alegerile din Boldurești, câștigate de Ciochină, și a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze un al doilea tur de scrutin, transmite zdg.md.
„Totul e orchestrat de guvernare și de Cernăuțeanu. Era totul clar, eu știam că o să le anuleze, după mesajele lui Cernăuțeanu. Întrebați la Poliția Nisporeni, este cauză penală că prostălanul ăsta de Cernăuțeanu (șeful Inspectoratului General al Poliției - IGP n.r.) spune la Bogza că este cauză penală. Întrebați acum dacă este. Mă iertați, dacă o să le puneți, puteți să le puneți și așa, că asta-i țară de nebuni. Eu înțeleg că în cauză penală sunt vizat, eu mă declar nevinovat.
Eu vă dau 100% că o să fie o cauză penală, unde și Cernăuțeanu, și toți o să le sară (…), pentru că ei au făcut totul la comandă. Vă faceți că nu pricepeți, dar o să ajungeți că mâine o să-și bată joc de voi. Ziarul de Gardă, o să ajungeți în situația mea când o să se schimbe guvernarea, o să umblați fix așa cum umblu eu și o să urlați în sus să vă plângeți”, a declarat Ciochină.
„Eu o să lupt până la capăt și alegerile o să le câștig, dar guvernarea e proastă ca noaptea. Eu am votat pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), dar ei au pierdut 5% numai pentru că s-au hămăit cu mine jumătatea de an.
În următoarele două săptămâni îmi exercit funcția de primar interimar. O să depun actele ca să mă înscriu în cursa electorală. Și o să câștig alegerile de la Boldurești și o să crape (…) și o să fie de învățare pentru guvernare să nu-și mai bage nasul, să respecte alegerea oamenilor. O să râdă toată Europa”, a spus cu încredere Nicanor Ciochină.
„Ei vor să-mi dea 50 de ani de pușcărie sau ce vor? Oamenii de la Boldurești nu sunt proști, tocmai de asta au votat cum au votat”, a mai adăugat acesta.
Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP, a respins acuzațiile lui Nicanor Ciochină, precizând că dosarul penal de falsificare a documentelor electorale este de competența Procuraturii, nu a Poliției.
Șeful IGP a mai declarat că are grijă ca „omorul unui copil de 14 ani să nu fie mușamalizat”.
Eu nu vreau să declar multe, dar domnul Ciochină, dacă se consideră un fost ofițer care a purtat epoleți, știe că altfel de etică trebuie să aibă și comportament”, a mai adăugat Cernăuțeanu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.