Supervulcanul Kikai acumulează magmă la 7.300 de ani după ultima erupție

Lucrarea a fost publicată în revista Communications Earth (ComEarth).

Caldera este un crater uriaș care se formează după o erupție extrem de puternică, când din adâncurile Pământului iese atât de multă magmă (rocă topită), încât suprafața se prăbușește literalmente. Astfel de structuri rămân active chiar și după mii de ani. Exemple cunoscute sunt Yellowstone și Toba.

Caldera Kikai s-a format acum aproximativ 7.300 de ani, după una dintre cele mai puternice erupții din holocen. Totuși, până acum oamenii de știință nu înțelegeau exact cum astfel de sisteme „se refac” și acumulează din nou magmă.

Pentru a clarifica acest aspect, cercetătorii au realizat un studiu seismologic subacvatic. Ei au folosit instalații speciale care generează unde acustice și seismometre de fund marin – aparate care înregistrează modul în care aceste unde trec prin scoarța terestră. Pe baza vitezei și caracterului propagării lor se poate determina unde se află zone topite sau dense de rocă.

Ca rezultat, oamenii de știință au descoperit o zonă mare sub calderă, saturată cu magmă. Este un rezervor magmatic – un „depozit” subteran de rocă topită, care alimentează erupțiile.

„Trebuie să înțelegem cum se acumulează asemenea volume uriașe de magmă pentru a explica cum au loc erupțiile gigantice ale calderelor”, a declarat geofizicianul Sema Nobukazu.

Analiza a arătat că acest rezervor coincide ca poziție cu cel care a participat la erupția antică. Totuși, magma din interiorul său s-a dovedit a fi nouă. Acest lucru a fost stabilit prin compoziția chimică: diferă de substanța ejectată acum 7.300 de ani. Așadar, rezervorul nu doar a fost păstrat, ci se umple din nou – are loc așa-numita „reinjecție a magmei”, adică aportul de porții proaspete de magmă din adâncurile Pământului. O dovadă suplimentară a acestui proces este domul de lavă – o ridicătură formată din magmă vâscoasă solidificată, care se formează în centrul calderei în ultimele 3.900 de ani.

Datele obținute confirmă că, chiar și după erupții catastrofale, sistemele vulcanice nu „se sting”, ci se refac treptat. Oamenii de știință consideră că procese similare au loc și sub alte supervulcani, inclusiv Yellowstone și Toba. Aceasta înseamnă că astfel de sisteme pot deveni din nou active în viitor.

Cercetătorii speră că înțelegerea modului exact în care se acumulează magmă va ajuta la o mai bună prognoză a erupțiilor. Pentru aceasta este important să se monitorizeze semnele cheie, de exemplu, schimbarea structurii rezervoarelor subterane și mișcarea rocilor topite. Ulterior, oamenii de știință intenționează să perfecționeze metodele de observare pentru a putea detecta din timp procesele care pot conduce la noi erupții puternice.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.