SUA caută modalități de a pedepsi țările NATO pentru retragerea din războiul din Iran
Casa Albă ia în considerare un plan de pedepsire a unor membri NATO care, potrivit președintelui Donald Trump, nu au ajutat Statele Unite și Israelul în timpul războiului din Iran.

Despre acest lucru, scrie „Evropeiska Pravda”, informează The Wall Street Journal, citând surse din administrație.
Una dintre propuneri va prevedea retragerea trupelor americane din țările membre NATO considerate inutile în eforturile militare împotriva Iranului și dislocarea acestora în țările care oferă un sprijin mai mare SUA.
Se consideră că această opțiune este mult inferioară amenințărilor recente ale președintelui Trump de a retrage complet SUA din Alianță, lucru pe care, conform legii, nu îl poate face fără acordul Congresului.
Acest plan, care a primit sprijin în rândul oficialilor de rang înalt din administrație în ultimele săptămâni, se află într-o fază incipientă de elaborare și este una dintre mai multe propuneri de a pedepsi aliații.
Pe lângă redislocarea trupelor, planul ar putea include și închiderea unei baze americane în cel puțin una dintre țările europene, posibil în Spania sau Germania, potrivit a doi reprezentanți ai administrației.
Potrivit oficialilor, țările care ar putea beneficia – prin creșterea contingentului american – includ Polonia, România, Lituania și Grecia, considerate aliați care au susținut SUA în războiul împotriva Iranului. Acest plan ar putea duce la amplasarea unui număr mai mare de trupe americane mai aproape de granița cu Rusia, ceea ce probabil va provoca dezacorduri din partea Moscovei.
SUA au aproximativ 84.000 de militari dislocați în țările Europei. Bazele americane de pe continent servesc drept centre esențiale pentru operațiunile militare globale ale Washingtonului, oferind totodată beneficii economice țărilor gazdă prin investiții.
Reamintim că Casa Albă ieri a declarat că președintele SUA, Donald Trump, ar putea să-i comunice secretarului general NATO, Mark Rutte, intenția sa de a părăsi Alianța.
Săptămâna trecută, Trump a declarat într-un interviu pentru ziarul britanic The Telegraph că ia în serios în considerare posibilitatea ieșirii Statelor Unite din NATO.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că după încheierea conflictului din Iran, Statele Unite vor revizui necesitatea apartenenței la NATO.