Produsele petroliere importate în țară vor fi vămuite prioritar
După introducerea stării de alertă în sectorul energetic, produsele petroliere importate vor fi vămuite în regim prioritar.

Serviciul Vamal va crea coridoare speciale pentru vămuire, pentru a asigura circulația rapidă a fluxurilor comerciale și a reduce timpul de procesare. Autoritățile precizează că măsura are drept scop gestionarea mai eficientă a stocurilor de benzină și motorină din Moldova, transmite rupor.md.
Totodată, produsele petroliere standard, plasate în regim de punere în liberă circulație, import, depozitare temporară sau depozit vamal, nu vor putea fi ulterior exportate sau reexportate. Astfel, se exclude posibilitatea revânzării acestor produse din depozitele interne către alte piețe din regiune.
Exportul sau reexportul produselor petroliere standard din Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi permis doar dacă stocurile depășesc 8.000 de tone de benzină și 25.000 de tone de motorină. Operatorul general al portului va transmite zilnic Serviciului Vamal informații despre stocurile existente.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că monitorizează zilnic stocurile companiilor importatoare și subliniază că, în prezent, acestea sunt suficiente.
De asemenea, ANRE reamintește că deținătorii de licențe trebuie să respecte Regulamentul comerțului cu amănuntul al produselor petroliere. Agenția atrage atenția că consumul responsabil din partea populației este important pentru menținerea cererii la nivel normal și pentru evitarea presiunii suplimentare asupra lanțurilor de aprovizionare, deja afectate de situația din Golful Persic.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.