theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Aprilie 2025, 16:00
15 204
Copiază linkul
Link copiat

Ioniță: Piața americană oferă oportunități uriașe pentru R. Moldova

În pofida faptului că ponderea SUA este de doar 2,5% din totalul exporturilor Republicii Moldova, această piaţă are un potenţial enorm. Despre aceasta a vorbit economistul Veaceslav Ioniţă în cadrul emisiunii sale săptămânale.

Ioniță: Piața americană oferă oportunități uriașe pentru R. Moldova.
Ioniță: Piața americană oferă oportunități uriașe pentru R. Moldova.

Veaceslav Ioniţă a menţionat că anul trecut exporturile în SUA au atins 90 de milioane de dolari, majoritatea fiind produse autohtone, transmite infotag.md.

Potrivit lui, piaţa SUA este importantă pentru că: este una dintre pieţele de export unde ponderea produselor moldoveneşti a crescut, în timp ce ponderea produselor moldoveneşti în alte ţări în care Moldova exportă a scăzut; este unul dintre puţinele cazuri când balanţa comercială se îmbunătăţeşte - în ultimii doi ani, comerţul a crescut exclusiv pe seama exporturilor moldoveneşti.

„SUA este una dintre puţinele pieţe unde relaţiile comerciale cresc datorită exporturilor moldoveneşti mai degrabă decât importurilor americane. În ultimii doi ani, în contextul scăderii exporturilor către alte ţări, Moldova a reuşit să crească ponderea exporturilor către SUA. În timp ce Moldova are o balanţă comercială negativă cu toate ţările, balanţa sa comercială cu SUA s-a îmbunătăţit. Creşterea exporturilor moldoveneşti de băuturi alcoolice în ultimii doi ani este legată exclusiv de SUA. Tot ce trebuie să facă autorităţile moldoveneşti este să afle care sunt exportatorii care au reuşit să realizeze exporturi masive pe piaţa americană, să-i susţină şi să ia măsuri pentru a asigura menţinerea rezultatelor pozitive al e exporturilor în SUA”, a declarat analistul.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat