Un avion turcesc, prăbușit în Kârgâzstan; cel puțin 36 de morți
Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit, luni, lângă aeroportul Manas din Kârgâzstan, cel puțin 36 de persoane pierzându-și viața.
![]()
Printre morţi sunt șase copii, majoritatea dintre victime fiind locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747 care a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă, au precizat oficiali kârgâzi, citați de AFP și Reuters.
![]()
După un bilanț inițial de 16 victime, apoi de 20, ministerul kârgâz al Sănătății a furnizat, pentru AFP, un nou bilanț, de "36 de morți, dintre care cei patru piloți".
![]()
La ora locală 7,40 (1,40 GMT), "un avion cargo operat de o companie turcă, venind de la Hong Kong, s-a prăbușit în apropierea aeroportului Manas (la Bișkek) din cauza unor condiții meteo nefavorabile", a indicat, pentru un radio kârgâz, un responsabil al ministerului pentru situații de urgență, Mukhammed Svarov, citat de AFP.


