Un angajat al Jaguar Land Rover a făcut o avere impresionantă din vânzarea pieselor furate. Cum a fost prins
Un coordonator logistic al companiei auto Jaguar Land Rover a falsificat semnăturile a sute de formulare de comandă pentru a fura piese în valoare de milioane de lire sterline, pe care le vinde apoi pe piaţa neagră. Simon Wensley şi-a achitat ipoteca şi a mers în excursii de lux cu banii obţinuţi din vânzarea componentelor către atelierele auto locale.

Wensley fura piesele de la sediul Jaguar din Coventry, unde lucrează 4.000 de angajaţi, după ce întocmea formulare fictive de comandă şi folosea semnături false.
În total, bărbatul de 55 de ani a furat 5.000 de piese auto de la angajatorul său şi a fost prins doar după ce a solicitat unele componente care nu mai erau produse de ani de zile.
Piesele auto furate de Wensley au o valoare totală de 2,2 milioane lire sterline şi angajatul Jaguar riscă să stea cinci ani după gratii pentru faptele sale.
„Le-aţi spus oamenilor că puteţi obţine piese de calitate ridicată la preţuri foarte mici. Furtul comis de dumneavoastră este evident, de lungă durată. Atelierele auto de pe piaţa neagră aveau nevoie de dumneavoastră, aveau nevoie de un om în interior”, i-a spus judecătorul Andrew Lockhart din partea Warwick Crown Court acuzatului Simon Wensley.
Potrivit lui Lockhart, metodele de furt ale angajatului Jaguar au fost „sistematice, ambiţioase şi cinice”. Wensley a început să fure piesele auto la câteva zile după ce a fost reangajat la Jaguar, după ce fusese disponibilizat. Acesta ştia că garajele locale vor piese Jaguar la preţuri mici şi nu a ezitat să apeleze la furt, chiar dacă este tatăl a trei copii.
Procurorul Laura Hobson a sugerat că Wensley şi-a făcut o reputaţie bună în compania Jaguar şi a câştigat încrederea şefilor săi. Din acest motiv, avea o poziţie privilegiată, de care a profitat din plin.
Wensley a fost acuzat atât de furt, cât şi de fraudă fiscală şi va sta cinci ani după gratii, notează Daily Mail.
![]()


