theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
9 Августа 2016, 16:02
511
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Saakaşvili a recunoscut că Georgia ar fi dispărut ca stat dacă nu era ajutată de Ucraina

Fostul preşedinte al Georgiei, în prezent guvernator al regiunii Odessa, Mihail Saakaşvili a mulţumit Ucrainei pentru sprijinul militar acordat în timpul conflictului din 2008 din Osetia de Sud.

Saakaşvili a recunoscut că Georgia ar fi dispărut ca stat dacă nu era ajutată de Ucraina. Foto: cijm.md
Saakaşvili a recunoscut că Georgia ar fi dispărut ca stat dacă nu era ajutată de Ucraina. Foto: cijm.md

Potrivit lui Saakaşvili, Ucraina a livrat Georgiei sisteme de rachete „BUK” şi „OSA” precum şi „muniţie pentru fiecare sistem”.

„De ce vreau să mulţumesc Ucrainei. Pentru că ne-a salvat. În Ucraina noi am pregătit experţii militari, Ucraina ne-a oferit apărare aeriană, care a fost crucială în primele zile (ale războiului din 2008 – n.r.). Dacă nu era ajutorul Ucrainei, statul georgian nu ar fi supravieţuit …” – a declarat guvernatorul de la Odessa, în direct pe postul tv NewsOne.

El a subliniat faptul că, datorită sistemelor de luptă livrate de Ucraina, trupele georgiene au doborât 12 bombardiere ruseşti, inclusiv bombardiere strategice Tu-22M3, pe care nimeni până atunci nu le-a doborât. În acelaşi timp, guvernatorul a menţionat că Tbilisi a primit un pont privind plecarea în misiune a aeronavei ruseşti din partea armatei americane.

În anul 2008, în timpul unei operaţiuni militare împotriva rebelilor separatişti ossetini, armata Georgiei s-a trezit atacată de forţele regulate ale armatei ruse, care au reuşit sa alunge trupele georgiene din regiune.

La scurt timp după evenimentele din Georgia, în Ucraina a izbucnit un scandal. Parlamentarii din „Partidul Regiunilor” pro-Kremlin a acuzat echipa preşedintelui de atunci, Viktor Iuşcenko, că, din 2005, a furnizat arme Georgiei.
 
În 2010, Procurorul General al Ucrainei a deschis o anchetă privind neregulile în vânzarea de arme către georgieni. Adjunctul procurorului general al Ucrainei, Renat Kuzmin a spus că, în 2005, compania de stat „Ukroboronservis” a achiziţionat 50 de rachete sol-aer „Buk-M1” şi „Buk-M1-2” pentru nevoile Ministerului Apărării al ţării.

Ulterior, aceste rachete au apărut în mod misterios în Georgia, fiind folosite în timpul conflictului din august 2008.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована