theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
10 Февраля 2016, 08:49
3 133
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Rusia vrea să-şi extindă teritoriul cu încă un milion de kilometri patraţi

Moscova a revenit la ONU cu cererea de a-şi extinde teritoriul cu 370 de kilometri în largul apelor Oceanului Arctic, după ce a revizuit un dosar înaintat deja în acest sens.

Vasta întindere de gheaţă a calotei arctice pe care Moscova o râvneşte ar putea scoate la iveală bogăţii imense odată ce stratul de gheaţă se va topi.
Vasta întindere de gheaţă a calotei arctice pe care Moscova o râvneşte ar putea scoate la iveală bogăţii imense odată ce stratul de gheaţă se va topi.

Ministrul Resurselor Naturale, Serghey Donskoy, s-a arătat totuşi sceptic cu privire la şansele de a obţine rapid un răspuns favorabil de la membrii Comisiei de Stabilire a Limitelor Platformei Continentale, informează agenţia TASS.

Cele mai mari pretenţii

Donskoi va prezenta în faţa membrilor comisiei cazul Rusiei, care solicită drepturi teritoriale asupra a mai mult de un milion de kilometri patrati din Oceanul Arctic.

„Noi ridicăm cele mai mari pretenţii în regiune, în ceea ce priveşte suprafaţa. Sunt foarte multe materiale în dosar. Sarcina noastră este de a dovedi că suntem îndreptăţiţi să revendicăm acest teritoriu”, a precizat Donskoi.

O cerere în acest sens a fost înaintată de Rusia în luna august a anului trecut, Moscova ridicând pretenţii teritoriale asupra perimetrului delimitat de crestele Lemonosov, Mendeleev şi Gakkel, fapt care i-ar permite să împingă graniţele sale până în apropierea Polului Nord.

Miză uriaşă, competiţie puternică

Ruşii îşi bazează pretenţiile pe baza unor expediţii ştiinţifice organizate în ultimul deceniu în această regiune.

Vasta întindere de gheaţă a calotei arctice pe care Moscova o râvneşte ar putea scoate la iveală bogăţii imense odată ce stratul de gheaţă se va topi.

Rezervele de hidrocarburi din regiune sunt estimate la milioane de barili, iar noile culoare navigabile care ar urma să se deschidă prin zona arctică joacă un rol important în plan economic şi geopolitic.

Principalii competitori în revendicarea zonelor arctice sunt Statele Unite, Norvegia, Canada şi Danemarca.

În 2009, Norvegia a obţinut o extindere a limitelor în care poate opera activităţi economice în zona arctică, în acest moment, teritoriul norvegian fiind la doar 600 kilometri distanţă de Polul Nord.

Canada şi Danemarca însă, ridică pretenţii asupra aceleiaşi creste submarine revendicate şi de Rusia: Lomonosov, ambele ţări având notificări transmise Comisiei de Stabilire a Limitelor Platformei Continentale în acest sens.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована