theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Декабря 2017, 11:52
336
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

O femeie cu uter transplantat a dat naștere unui copil sănătos

Pentru prima dată în Statele Unite, o femeie cu uter transplantat a dat naștere unui copil sănătos, a anunțat vineri un purtător de cuvânt al Centrului Medical al Baylor University din Dallas, Texas.

O femeie cu uter tranplantat a dat naștere unui copil sănătos. Foto: agerpres.ro
O femeie cu uter tranplantat a dat naștere unui copil sănătos. Foto: agerpres.ro

Data nașterii și sexul bebelușului nu au fost dezvăluite. De asemenea, a fost ținută secretă și identitatea femeii care a născut, la dorința acesteia, potrivit purtătorului de cuvânt Craig Civale.

Deși nașterea unui copil sănătos de către o femeie cu uter transplantat este o premieră în Statele Unite, mai multe astfel de nașteri au avut loc la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Gothenburg, Suedia, a spus Civale.

Medicii implicați în transplant vor susține luni o conferință de presă pentru a oferi detalii despre acest progres medical, scrie Agerpres.

O asistentă medicală în vârstă de 36 de ani, care are doi copii, și-a donat uterul femeii neidentificate, relatează revista Time, care a informat prima, vineri, despre această naștere.

Un program de transplant mamar la Baylor a fost lansat anul trecut, iar chirurgii au realizat opt din 10 transplanturi prevăzute, potrivit Time. Dintre cele opt, trei au eșuat, iar într-unul din cazuri transplantul a permis dezvoltarea unei sarcini, detaliază revista.

Este nevoie de cinci ore pentru a detașa un uter sănătos și alte cinci ore pentru a-l plasa la o femeie care altfel nu ar putea rămâne însărcinată.

Prima naștere după un transplant de uter a avut loc în Suedia în septembrie 2014, când o femeie de 35 de ani care a primit uterul unei femei de 61 de ani.

În Statele Unite, prima tentativă de transplant de uter a avut loc în februarie 2016 la Clinica Cleveland din Ohio, de la o donatoare decedată. Intervenția a eșuat din cauza unei infecții cu fungi.

Atunci când o femeie are un uter transplantat, fertilizarea in vitro este singura modalitate de a rămâne gravidă deoarece ovarele nu sunt legate de uterul transplantat.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована