Lituania se teme că va avea soarta Crimeii
"Fiecare cetăţean lituanian ar putea deveni o ţintă", avertizează Darius Jauniskis, şeful Departamentului de securitate din Lituania, referitor la o posibilă invazie a Rusiei şi anexarea fostei republici ex-sovietice de la Marea Baltică.

Lituanienii par de-a dreptul alarmaţi de un posibil atac rusesc asupra ţării lor, dar, în acelaşi timp, ţările NATO se pregătesc să consolideze poziţia Alianţei în estul Europei din acelaşi motiv, relatează IB Times.
În oraşele Lituaniei, populaţia are un nou ghid de supravieţuire de 75 de pagini tipărit în zeci de mii de exemplare. Din el înveţi cum să faci faţă unui atac al ruşilor sau cum să reacţionezi la vederea tancurilor şi să depistezi minele răspândite de invadatori.
La doi ani şi jumătate după anexarea peninsulei Crimeea, vecinii de la Marea Baltică ai ruşilor se tem că Moscova le pregăteşte aceeaşi soartă.
Însă, un conflict între Lituania şi Rusia ar avea consecinţe globale, din 2004 fosta republica ex-sovietică de la Marea Baltică fiind membră a NATO.
Riscul unei agresiuni ruseşti în regiune nu predomină numai în mintea lituanienilor. Liderii NATO au reacţionat la ameninţarea de Securitate reprezentată de Moscova prin comasarea unor trupe în estul şi sud-estul Europei.
Mişcările de personal combatant NATO din flancul estic al spaţiului euro-atlantic reprezintă cea mai mare concentrare de forţe pusă în scenă în Europa de la sfârşitul Războiului Rece şi până în prezent, scrie business24.ro.
În tabăra cealaltă, ruşii au pus în scenă timp de trei zile un exerciţiu de apărare civilă în caz de atac nuclear sau chimic în care au fost implicate milioane de persoane, iar în Moscova autorităţile lucrează la un amplu plan de adăpostire a celor 12 milioane de locuitori ai oraşului.


