theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
12 Октября 2016, 17:31
476
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Germania a primit 213 mii de imigranţi în acest an

Germania a primit, în perioada ianuarie - septembrie, 213.000 de migranţi, număr „considerabil” mai scăzut în raport cu cele 890.000 de sosiri înregistrate în 2015, a indicat miercuri ministrul de interne german, Thomas de Maiziere.

Germania a primit 213 mii de imigranţi în acest an. Foto: Orazio Tassone
Germania a primit 213 mii de imigranţi în acest an. Foto: Orazio Tassone

„Măsurile luate de guvern (german) îşi arată roadele”, a spus De Maiziere, cu ocazia prezentării datelor statistice privind cererile de azil în primele trei trimestre ale acestui an.

În aceeaşi perioadă din 2015, Germania a primit 577.000 solicitanţi de azil.

Pe întreaga perioadă a anului trecut, Germania a primit 890.000 de solicitanţi de azil, un nivel record, ceea ce a pus administraţia germană sub o presiune sporită şi a orientat o parte a opiniei publice germane contra cancelarului Angela Merkel, care s-a dovedit extrem de permisivă faţă de refugiaţi şi imigranţi.

Închiderea aşa-numitei „rute balcanice” folosite de imigranţi şi încheierea, în luna martie, a unui controversat acord între Uniunea Europeană şi Grecia, au dus la scăderea numărului de sosiri de imigranţi proveniţi din Orientul Mijlociu şi Afganistan.

Pe plan intern, guvernul de coaliţie condus de Angela Merkel a adoptat mai multe măsuri, în special prin recunoaşterea mai multor state ca ţări de origine sigure.

La finalul lunii august, Biroul federal german pentru imigranţi şi refugiaţi a indicat că se aşteaptă la sosirea a 300.000 de solicitanţi de azil în Germania în acest an, ceea ce reprezintă o treime din nivelul înregistrat în 2015.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована