Economist rus: Politica economică a lui Trump va lovi puternic Rusia
Ce va însemna pentru Rusia succesul lui Trump? – se întreabă economistul Iakov Mirkin, șeful Secţiei Pieţe de Capital al Institutului de Economie al Academiei Rusa, într-un comentariu pe Facebook.

Esența politicii sale economice este foarte simplă: „totul pentru America, interesele americane – pe primul plan. Să facem din SUA economia boomului”, exprimă economistul pe scurt doctrina economică a lui Trump.
Cum va face Trump asta?
Pentru început, va obține independența energetică a Statelor Unite. Acest lucru înseamnă că SUA vor înceta să mai fie cel mai mare importator de petrol de pe piața globală. „Nu vor mai depinde de petrolul OPEC și a țărilor ostile SUA”, aceasta va fi sarcina noului președinte al Statelor Unite.
Importurile totale de petrol în SUA reprezintă aproximativ 10% din producția mondială, importurile nete (având în vedere şi exporturile) – 5% (US EIA). Retragerea de pe piață a celui mai mare consumator de petrol va fi un șoc puternic pentru producătorii de profil.
Dar cum SUA vor deveni independente energetic? La început vor elimina toate restricțiile privind producția de petrol in SUA: revoluţia șisturilor, petrolul din largul mării, cărbune „curat”, cele mai mari rezerve de petrol de pe pământurile aflate în proprietatea federală. Apoi vor reduce brusc reglementarea pieţei. Totul cu scopul obţinerii de energie low-cost pentru consumatorii din SUA.
Urmările pentru piţta globală nu sunt greu de întrevăzut. Statele Unite ale Americii sunt un actor major (25% din PIB-ul mondial, 12% din producția mondială de petrol, mai mult de 20% din consumul de petrol de pe glob).
Cine va suferi? În primul rând Rusia (al doilea producător mondial de petrol), Arabia Saudită, Irak, precum și toate țările OPEC. În Venezuela – cel mai mare furnizor de petrol către Statele Unite – situația va fi tragică. Va avea de suferit și Mexicul. Mai puţine resurse financiare se vor scurge și în lumea islamică.
Desigur, între cuvinte și fapte este o mare diferență. Dar Trump are şi ideea N2.
Sloganul său este reindustrializarea SUA, repatrierea industriei americane din Mexic, China și alte țări în curs de dezvoltare. Impozitele, taxele, regimurile comerciale, reglementările – totul va fi subordonat reindustrializării SUA.
Atunci când o țară este puternică şi ocupă noi poziții pe piaţa globală, ea devine paznicul comerțului liber. Marea Britanie a făcut-o în secolul al XIX-lea, SUA în secolul XX, China – astăzi. Atunci când o țară începe să fie depășită, îmbrăţişează protecţionismul.
Dar SUA nu sunt doar o țară, ci nucleul economiei mondiale. Consecințele? Încetinirea Chinei și a economiilor asiatice, o mare problemă pentru Mexic și toată America Latină. O problemă și pentru Rusia, furnizor major de materii prime în regiune.
Lumea ar întreba însă dar ce va face Federal Reserve, banca centrală americană? Aceasta este o altă putere în SUA, relativ independentă de președinte.
În cazul în care în SUA are loc un boom economic, Federal Reserve va crește dobânzile în Statele Unite pentru a limita creditul. Așa-numita politică contra-ciclică. Atunci când economia merge rău, Fed o încălzește, când, dimpotrivă, este foarte bine – o temperează, ca să nu derapeze într-o criză. Creșterea dobânzii Fed va determina în mod automat întărirea dolarului american față de euro și alte monede ale lumii. Tendinţa va apăsa în jos prețurile mondiale pentru petrol, gaze, metale și produse alimentare.
Urmări pentru Rusia? Scăderea prețurilor mondiale la petrol și alte materii prime (specializări ruseşti), slăbirea rublei sub influența unui dolar mai puternic, încetinirea creşterii Chinei și altor economii asiatice – o realitate cu care se va confrunta Rusia şi care îi va pune în pericol creșterea economică, modernizarea, calitatea vieții etc., conchide economistul rus.


