theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
16 Ноября 2015, 20:51
631
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Barack Obama și Vladimir Putin și-au dat întâlnire pe culoarele de la summitul-G20

Președintele american Barack Obama și omologul său rus Vladimir Putin au avut o discuție informală duminică în marja summitului G20 desfășurat în Antalya, sudul Turciei, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea turcă, relatează agerpres.ro citat de UNIMEDIA.

Barack Obama și Vladimir Putin și-au dat întâlnire pe culoarele de la summitul-G20. Foto: cnn.com
Barack Obama și Vladimir Putin și-au dat întâlnire pe culoarele de la summitul-G20. Foto: cnn.com

Înclinați unul spre celălalt, înconjurați de colaboratori, cei doi șefi de stat au discutat așezați pe fotolii de piele, izolați într-un colț al sălii în care circulau ceilalți lideri și numeroși oficiali.

Întrevederea, ale cărei conținut și durată nu au fost dezvăluite, nu fusese anunțată. Potrivit agenției Reuters, discuția a durat mai mult de 30 de minute.

Precedenta întâlnire Obama — Putin a avut loc la sfârșitul lui septembrie la New York, în marja Adunării Generale a ONU, exact înaintea declanșării intervenției militare ruse în Siria.

De altfel, soarta rezervată președintelui Bashar al-Assad, susținut de Moscova, rămâne în centrul divergențelor ruso-americane cu privire la căile de soluționare a conflictului sirian.

Sâmbătă, la Viena, o reuniune internațională a reușit să convină asupra unui calendar de tranziție politică în Siria.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована