30 de ani de la catastrofa din Cernobîl
Mâine, 26 aprilie, se înplinesc 30 de ani de la producerea catastrofei de la Cernobîl. În acest context, Primăria Chișinău va acorda ajutoare materiale unice în valoare de câte o mie de lei pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei.

De ajutorul material vor beneficia 950 de persoane. Banii sunt acordaţi din contul Fondului Municipal Chişinău de Susţinere Socială a Populaţiei, scrie realitatea.md.
Reprezentanții Primăriei susțin că beneficiarii de ajutor material sunt şi familiile persoanelor care au decedat în urma acestor acţiuni. Ei îşi pot ridica banii începând cu data de 22 aprilie 2016, de la filialele BC „Moldindconbank", la prezentarea buletinului de identitate.
În același context, mâine la Chișinău va avea loc un marș de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl, acesta va porni din Piața Marii Adunări Naționale și va continua până pe strada Trandafirilor.


