O chişinăuiancă va sta la închisoare pentru o astfel de escrocherie
O femeie din Chişinău a fost condamnată la 8 ani închisoare pentru însuşirea unor sume uriaşe, prin înşelăciune şi abuz de încredere, de la 24 de persoane.

Procuratura mun. Chişinău a stabilit că, în perioada anilor 2003 – 2009, inculpata, prezentându-se ca fiind deponentă la bănci, precum şi investitoare în mai multe afaceri, a obţinut drept împrumut de la 24 de persoane peste 17 milioane de lei.
După primirea banilor, afacerista dispărea, iar părţile vătămate constatau că aceasta nu deţine imobilele, pe care le prezenta în calitate de gaj la încheierea contractelor de împrumut.
Pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari, inculpata, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnată la 8 ani de detenţie şi obligată să restituie părţilor vătămate prejudiciile morale şi materiale cauzate prin infracţiune.


