Judecata i-a interzis să deshumeze cadavrul fiicei
I s-a interzis deshumarea cadavrului fiicei. Femeia din Ocniţa, care de ani de zile încearcă să obţină permisiunea de la primăria oraşului Călăraşi de a dezgropa osămintele fiicei sale, pentru a le îngropa în satul de baştină, a primit un nou refuz.

De această dată, decizia a fost emisă de Judecătoria Călăraşi, fără a fi motivată. Disperată, femeia spune că va ataca hotărârea la Curtea de Apel.
Lidia Matveciuc şi-a pierdut fiica în anul 2009, răpusă de pneumonie, în Italia. De atunci, viaţa femeii a devenit un calvar. Ea a repatriat cadavrul fetei în Moldova şi l-a îngropat în cimitirul din Călăraşi, la insistenţa ginerului său, care ar fi ameninţat-o că nu-i va permite să-şi vadă nepoţii dacă se va împotrivi.
Pentru că bărbatul nu s-a ţinut de cuvânt, femeia a decis să-şi deshumeze fiica şi să o îngroape în satul natal - Clocuşna din raionul Ocniţa.Lidia Matveciuc a obţinut acordul Mitropoliei, însă primăria din Călăraşi nu i-a permis să-şi dezgroape fiica, întrucât ar avea nevoie de acordul ginerelui. Asta chiar dacă legislaţia din Moldova prevede că un cadavru poate fi deshumat şi îngropat în altă parte de către o rudă de gradul întâi, fără a menţiona care este aceasta - părintele sau soţul. În timpul procesului de astăzi, apărătorul primăriei însă a invocat un nou motiv."Nu putea instanţa de judecată să oblige primăria să emită un acord în privinţa deshumării osămintelor în lipsa unui aviz al Centrului de Medicină preventivă teritorială Călăraşi", a spus juristul Primăriei or. Călăraşi, Iurie Lap.Hotărârea Guvernului cu privire la deshumare însă cere doar permisiunea Centrului de Medicină preventivă din localitatea unde urmează a fi înhumat cadavrul şi nu de acolo de unde trebuie dezgropat. Chiar şi aşa, judecătoria Călăraşi a emis o hotărâre prin care interzice femeii deshumarea cadavrului fiicei sale.
"Noi nu cunoaştem motivele pe care s-a bazat instanţa atunci când a emis prezenta hotărâre. Mama are dreptul conform legislaţiei şi codului civil pentru că este rudă de gradul I ", a afirmat avocatul Violeta Gașițoi.
"Mii ruşine că sunt născută în aşa o ţară care nu poate să-i apere nici pe cei vii, nici pe cei morţi. O dat foc, eu când am venit dimineaţa am găsit tot murdar şi plin de murdărie. Podul l-au rupt", a zis Lidia Matveciuc.Anterior, ginerele femeii a declarat pentru PRIME că refuză deshumarea fostei sale soţii din motive religioase.


