Prima femeie-dirijor, condusă pe ultimul drum
Legenda artei corale naţionale este condusă astăzi pe ultimul drum, iar în aceste momente, prietenii, rudele şi colegii săi de breaslă, îşi iau rămas bun de la artistă. Corpul neînsufleţit al artistei a fost dus la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” şi va fi înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău. Veronica Garştea a încetat din viaţă luni seara, la vârsta de 85 de ani, în urma unui atac de cord.

Prima femeie-dirijor şi-a sărbătorit ultima zi de naştere pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Luncheivici”. În utlimul său interviu televizat, regretata artistă declara că a avut o viaţă zbuciumată.
„Am avut o viaţă zbuciumată, de asta am suferit şi două atacuri de cord. Medicii au făcut tot posibilul ca să mă salveze. În acele clipe mi-am zis că nu vreau să mor şi că voi pleca în lumea celor drepţi mai târziu”, mărturisea Veronica Garştea pentru Noroc TV.
La începutul lui ianuarie curent, vestea că prima femeie-dirijor din Moldova riscă să ajungă în stradă a zguduit lumea culturală. Artistă a Poporului, laureată a Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, Veronica Garştea, a fost chemată în judecată de agentul termic S.A. „Termocom” pentru că nu achitase datoria de 4 mii de lei. „Luna trecută am plătit celelalte facturi în sumă de 2200 de lei şi am rămas fără un bănuţ în casă.
Nu aveam bani nici cât să-mi cumpăr o pâine, astfel că am fost nevoită să mă împrumut de la vecini. Garsoniera pe care mi-a dat-o Primăria acum patru ani şi în care stau acum nu este privatizată. Mi-i frică să nu fiu aruncată în stradă, ca un vagabond”, ni se plângea celebra artistă, vădit afectată de situaţia în care a ajuns. Surse din anturajul său, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-au mărturisit că Veronica Garştea îşi plângea de milă cu buzunarul plin, având, de fapt, un venit lunar de peste 6 mii de lei.
Fiind angajată a Filarmonicii Naţionale, artista primea un salariu de 4692, dar şi o pensie de 1500 lei. Şi asta nu e tot. Pe timpul guvernării comuniste, cu ocazia jubileului de 80 de ani al artistei, Voronin i-a oferit un premiu bănesc de 50.000 lei. Din surse sigure, am aflat că anul trecut, 3 oameni de cultură din ţară, printre care şi Veronica Garştea, au primit câte 10 mii de dolari din partea Ambasadei Ruse.
Echipa „apropo” transmite condoleanţefamiliei artistei!


